Sa ne curatam registrii din calculator cu Clean My Registry


Folosirea calculatorului ne ocupa o mare parte din timpul nostru, iar acesta, ca si orice alt obiect, are nevoie de intretinere. Registry-ul reprezinta una din partile importante ale sistemului nostru de operare.

Folosirea regulata a calculatorului face ca in aceasta parte a sistemului, sa apara intrari vechi sau invalide care nu fac decat sa fragmenteze si sa ingreuneze functionarea PC-ului, avem nevoie de o unealta ca sa-l mentina sanatos. Aceasta unealta se numeste Clean My Registry.

Clean MyRegistry

Foarte usor de utilizat, acesta scaneaza registry-ul, va arata intrarile invalide, ulterior ramanand la latitudinea dumneavoastra modalitatea prin care le stergeti. Tot cu ajutorul acestui program puteti compara registry-ul inainte si si dupa ce a fost curatat.

Daca se intampla sa se stearga o intrare care totusi era buna, puteti apela oricand la butonul undo. De cele mai multe ori, un program nu se sterge complet dupa dezinstalare, de aceea acest program vine cu un modul ce va permite sa analizati Registry-ul dupa instalarea acelui software, astfel incat, in cazul in care trebuie sters sa nu ramana urme.

Un program simplu si functional, se poate descarca de aici.

Toate programele sunt pe instalarewindowscluj.wordpress

Like pe pagina  instalarewindowscluj

About WindowsCluj

Pasionat de calculatoare

Posted on 1 Mai 2013, in Programe 2. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. eugen ferenczi

    chiar ca mam curetat
    :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s